Sub securea bolilor
Tot ce se întâmplă rău in jurul nostru, ne atrage. Nu de puține ori auzim cum un prieten al unui prieten a făcut infarct si avea doar 32 de ani, cum o cunoștință mai veche (nea Cornel care a lucrat la noi mai demult, a plecat prin 2013) a murit de cancer și tot felul de povestiri cu final tragic. Cumva, statistic vorbind, aceste întâmplări crunte venite parcă să ne înspăimînte, sunt infime. Dar efectul pe care îl au asupra noastră este unul foarte mare si nu de puține ori ne gândim că suntem pasibili de a căpăta o boală sau o soartă asemănătoare. Trăim în continuu cu această secure bolnaviciosa gata să cadă asupra noastră, ne imaginăm în întunericul minții că de la o banală durere de cap sau, mai grav, de la niște presupuse simptome, am putea avea cine știe ce maladie incurabilă.
Ne ducem zilele cu drobul deasupra capului, ne tărâm prin rutinele zilnice cu teama că am putea avea și noi ceea ce auzim că au avut alții. Atunci când ți se strică un bun pe care il deții, sa presupunem ca ai o problema la mașină, începi să cauți pe internet și sa te interesezi, vezi că foarte mulți au avut aceeași problemă și te gândești că poate fi destul de grav. Dar cum ar fi daca toți ceilalti care au tipul acela de mașină ar scrie că nu au nimic, ca mașinile lor merg impecabil? Nici nu ai mai găsi răspuns la problema ta, te-ai îneca in bucuria celorlalți mii sau zeci de mii de oameni ale căror mașini nu au nimic. Asta cu siguranță nu ar rezolva problema mașinii tale, dar ai vedea altfel lucurile atunci când privești totul prin prisma întregului.
Cred ca așa ar fi bine sa facem si noi, sa ne uităm mai degraba la bucuriile celor din jur, sa căutăm zâmbete și vorbe bune, sa ne înconjurăm de prieteni și de cărți. Să lăsăm imaginara secure a bolilor să ruginesca singură. De fapt, nu singură, ci lângă fratele ei mai bătrân, drobul de sare.
