
Aura & Cristian | Mamaia | Golden Pallace
Încă de la prima întâlnire, majoritatea mirilor spun că ei nu știu să pozeze, nu știu ce să facă și cum să stea atunci când sunt fotografiați. Mă gândeam că, subconștient, așa ajung la mine, o forță invizibilă îi ghidează și le șoptește în ureche: cautați-l pe Andrei, el nu vă spune ce să faceți, trebuie doar sa fiți voi înșivă. Apoi ne întâlnim și exact asta le spun.
Aura și Cristian au auzit și ei vocea și ne-am întâlnit prima oară la ședința „save the date”. A urmat cununia civilă, apoi nunta și după nuntă am fost si la ședința care se numește foarte inspirat, ședința de după nuntă. Sau „trash the dress”, dar eu nu am intalnit nici o mireasă care să fi distrus rochia. Probabil, la un moment dat, s-ar auzi o voce bărbătească, resemnată: și așa se duc cincizeci de milioane pe apa sâmbetei!Am incercat să pun câteva cadre de la fiecare eveniment și de la fiecare ședință, sper să fi surprins măcar puțin din dragostea pe care și-o poartă, puțin din zâmbetele pe care le-au purtat și puțin din voia bună care i-a însoțit peste tot.
Aura si Cristian, vă mulțumesc pentru încredere și vă doresc să vă bucurați de fiecare clipă petrecută împreună!
P.S. Ca un fapt divers și plăcut, nunta părinților Aurei a avut loc în aceeași zi, cu 29 de ani în urmă 🙂