Ieri a nins pentru prima oară anul ăsta, în Vamă. E ciudat cum ai amintiri cu un loc numai vara. La munte te poți duce oricând, poți îndura soarele, vântul, frigul pentru a vedea aceiași munți, de ce nu putem face același lucru cu marea?
Cristina și Răzvan nu sunt din Vamă Veche, dar nu a fost deloc greu să strângă familia și prietenii lângă ei și să se distreze până dimineața la Corsaru. Au mai pus câteva ingrediente, o formație cu scule la care trebuie să știi să cânți, unbarman care cu siguranță a inventat câteva cocktailuri noi în seara aia, și câteva lampioane care cred că au ajuns pe deasupra marii pana la bulgari.
Cristina și Răzvan, ma bucur că am fost lângă voi, nu neapărat pentru că am revăzut Vama în prima zi a lui septembrie, ci pentru ca am luat parte la bucuria voastră. Vă mulțumesc pentru încredere si răbdare, si sper ca și botezul să îl faceți tot acolo!

Fiecare nuntă îți lasă un gust, fiecare are particularitatea ei. Nunta Irinei și a lui Vlad a avut o aromă de sfârșit de August, cu un soare trudit și cu un foșnet de frunze care prevestea toamna. Vlad mi-a povestit că, după ce a cerut-o în căsătorie, Irina avea pregătite în gând toate detaliile nunții, de la inele pană la restaurant. Știa că la un moment dat o sa vină și inelul. Mă bucur că prin gândurile ei am fost și eu…
Ca un detaliu interesant, nu știu ce s-a întâmplat anul acesta, dar majoritatea mirilor aveau câte un cățel. Alla, că așa o chemă pe cățelușa lor, a ținut neapărat să fie prezentă și la cununia religioasă, dar se pare că sunt cutumele bisericești care nu permit prezența animalelor în lăcașurile de cult 🙂
Se spune că opusurile se atrag, dar cred că este oarecum greșit. Se atrag acele persoane care sunt la fel, dar care se înțeleg la un anumit nivel, nivel care depășește percepția dintre noi. Vlad și Irina, mă bucur că vă cunosc și vă mulțumesc pentru încredere și răbdare. Sper ca aceste fotografii să vă lase același gust plăcut și plin de emoție ca în acea zi!

Merg de fiecare dată cu mare drag în Craiova, fiind orașul în care am copilărit. Numai că oamenii se schimba, orașul se schimbă, câteodată prefer să nu mai merg în anumite locuri care sunt încărcate cu amintiri pentru ca nu mai sunt la fel, s-au construit altele pe lângă, unele s-au dărâmat, și nu vreau sa alterez imaginile și trăirile pe care le am întipărite în memorie.
Pe Georgiana și pe Toni i-am cunoscut acum doi ani, atunci când Carmen și Ionuț au devenit oficial o familie  Nu e de mirare că sunt prieteni, singurul moment regizat a fost când am făcut fotografiile de grup, atunci i-am zis unui copil să vină mai în față pentru că nu se vedea. În rest, a fost o fotodocumentare a întregii zile, cu zâmbete, cu emoții, cu familie, cu prieteni care s-au distrat până a răsărit soarele din mare. Sau era Balta I de la Preajba, nici nu mai contează…
Oricum, cu Georgiana nici nu ar fi fost nevoie de prea multe vorbe, te înțelege din priviri. Am văzut și privirile dintre ea și Toni, se pare ca au atins un nivel foarte avansat de comunicare, aproape telepatic. Ca fotograf, vezi lumea altfel. Nu ca și cum ai vedea-o prin obiectiv, dar vezi altfel lumina, vezi altfel cum sunt așezate lucrurile, vezi altfel un zâmbet. Atunci declanșezi cu ochii minții. Chiar dacă nu am reușit să o fac mereu cu aparatul, am văzut între ei multe momente care m-au făcut să declanșez cu sufletul.
Georgiana și Toni, vă mulțumesc pentru tot. Pentru încredere, pentru răbdare, pentru prietenie și sper sa ne revedem cât mai curând.
P.S. Se pare că m-am înșelat, doi ani au fost de ajuns să aud din nou Joy Division la o nuntă